În perioada Postului Sfintelor Paști căutăm să ne înnoim duhovnicește, să ne curățim de păcate și rele.

Bucuria Învierii ajunge la noi prin crucea pe care o ducem și prin nevoințele postului. Participând la slujbele bisericii, prin rugăciune și post ne îndreptăm, iar prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie ne unim cu Hristos Dumnezeu.

Omul modern secularizat se îndepărtează de Dumnezeu, se ascunde în interiorul său și săvârșește binele pe care el îl crede, departe de Dumnezeu, dar acest bine nu-i este mântuitor.

Prezența lui Dumnezeu în viața omului schimbă faptele în bine. Dumnezeu, izvor de bunătate fiind, întoarce sensul faptelor noastre în bine spre El atunci când cerem binecuvântarea Lui, când Îi mulțumim pentru toate și când Îi dăruim viața noastră.

Dacă Îl ignorăm pe Dumnezeu și cele mai bune fapte ale noastre vor avea consecințe negative asupra noastră și asupra lumii ce ne înconjoară.

De aceea trebuie să-L aducem pe Dumnezeu în sufletele noastre și în casa noastră. Avem la dispoziție pentru aceasta următoarele lucruri și fapte:

Icoanele, prin apropierea și sărutarea cărora primim binecuvântarea și ajutorul sfinților care sunt reprezentați pe ele. Atingerea de icoană este un contact direct cu harul lui Dumnezeu care se află în acea icoană, venerarea ei prin sărutare este ca o gustare a împărtășirii Harului. Mulți creștini pierd această putere prin gândul: Eu nu sărut icoana pentru că e plină de microbi. O sărută toată lumea, cum pot eu să o sărut?, arătând o formă ascunsă de silă față de icoane sau necredință, pierzând ajutorul, binecuvântarea și puterea sfințitoare a icoanelor care îndepărtează și vindecă cele mai grele boli din trupul nostru.

Anafora este binecuvântată prin ridicarea și purtarea în fața Sfântului Disc și a Sfântului Potir în forma crucii, rostind formula: „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, binecuvintează, Doamne, pâinea aceasta, anafora sfinților Tăi”. Această binecuvântare se face imediat după pomenirea Maicii Domnului (Mai ales pe Preasfânta…) și nu la sfârșitul rugăciunilor de mijlocire, întrucât anafora, după cum se știe, simbolizează trupul Preasfântei Fecioare.

Avem ca temei al începutului primirii anaforei canoanele 14 și 32 ale Sinodului de la Laodiceea (la o data dintre anii 345-381) Primele canoane, Constituțiile Apostolice, Cartea a VIII-a, cap. 31.

Prin acest termen se desemnează aici darurile rămase după ce s-a pregătit Jertfa euharistică: „Evloghiile care prisosesc din cele aduse pentru Sfintele Taine să le împartă la cler diaconul, cu încuviințarea episcopului sau a preoților”.

Anafora nu înlocuiește Sfânta Euharistie. Ea are rolul de a întreține vie credința în sufletele noastre, sentimentul absenței Sfintei Euharistii și dorința neîncetată de a ne învrednici să ne împărtășim cât mai des, printr-o viață îmbunătățită, așa precum sublinia în Scrisoarea sa pastorală mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei (1668-1672 și 1678-1708): „Iară anafora nu iaste Taina, nici Trupul și Sângele Lui Hristos, ci iaste pâine blagoslovită, din care se scoate Sfantul Agneț. Și au socotit Sfinții Părinți să sa dea… întru aducerea aminte de Sfânta Cuminecătură, ca să se gătească și să se curățească mai înainte până ce nu să cuminică…”.

Foarte mulți creștini pleacă din biserică după momentul prefacerii sau de la Axion, considerând că dacă nu se împărtășesc nu trebuie să mai aștepte până la sfârșit. Din contră, trebuie să rămână până la finalul slujbei ca să primească pecetea Lui Dumnezeu (mirul pe frunte) și anafora. Iată de ce se împarte anafora credincioșilor: ca aceștia să primească blagoslovenie prin prescurile binecuvântate rămase de la pregătirea Sfintei Jertfe. Socotindu-se nevrednici de Sfânta Împărtășanie, credincioșii, totuși, puteau să se împărtășească de părticelele rămase la pregătirea mesei euharistice. Aceste părticele au primit numele de antidoron sau anaforă, adică în loc de Sfântul și dumnezeiescul Dar.

Anafora o luăm pentru a nu flămânzi în acest veac și a primi binecuvântare de la Dumnezeu pentru faptele noastre, de a ne întări în munca pe care o săvârșim „cine nu muncește să nu mănânce”. Această hrană duhovnicească este o răsplată a milei Lui Dumnezeu înainte de efortul omului de a munci, muncă pe care o dăruiește Lui Dumnezeu.

Aghiazma, apa sfințită, se bea pe nemâncate înainte de anaforă. Diferența dintre anaforă și aghiazmă este mare, aceasta este sfințită prin întreită afundare a mâinii preotului prin semnul sfintei cruci, zicând de fiecare dată: „Și acum trimite harul Preasfântului și de viață făcătorul Tău Duh, care sfințește toate, și sfințește apa aceasta” și rugăciunea Sfințirii Aghiezmei.

Această practică a sfințirii apei s-a dezvoltat după ce a fost descoperit Izvorul Tămăduirii de către Împăratul Leon, în apropierea Constantinopolului. La momentul acela, nefiind împărat, rătăcind prin pădurile de pe lângă cetate, întâlnește un orb însetat care îi cere apă să bea. Apa aceasta pe care o descoperă Leon este făcătoare de minuni, îi va da lumină orbului și îi va tămădui pe mulți.

Temeiul sfințirii apei se află în însăși pericopa Evangheliei care se rostește la Sfeștanie (Ioan, 5, 1-4) unde vedem vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani la scăldătoarea Vitezda, așteptând tulburarea apei de către îngerul Domnului care se cobora la vreme; aici l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos și l-a tămăduit. După această vindecare a slăbănogului de către Hristos, îngerul nu a mai venit, iar cele cinci izvoare (pridvoare) se găsesc și azi, uscate fiind.

Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face Biserica prin Sfintele Taine, cu harul Domnului, prin apa sfințită de preoții Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei.

Cu apa sfințită sau aghiazma sfințim casele, viile, ogoarele, icoanele, mașinile, odoarele, veșmintele de cult și sfintele paști, adică anafora, din noaptea de Înviere.

Alte căi de a primi har și milă de la Dumnezeu este participarea la Taina Sfântului Maslu și prin ungerea cu ulei sfințit.

Această Taină are ca lucrare tămăduirea trupului și a sufletului. Harul lui Dumnezeu se revarsă peste credincioși prin ungerea cu untdelem sfințit. Acest ulei este, în chip tainic, focul curățitor al păcatelor și al bolilor noastre.

– O altă formă de binecuvântare pe care o putem vedea și lua în biserică este aceea pe care părintele o dăruiește creștinilor care vin cu capul plecat spunând Binecuvântează, părinte, punând mâna pe capul credincioșilor.

Multe gânduri sunt în mintea noastră. Această binecuvântare este pace pentru suflet, minte și trup. Odată cu pacea care se odihnește în noi, gândurile bune se sfințesc, iar cele rele sunt alungate.

Când mergem la un examen, călătorim sau avem ceva important de făcut, să alergăm la biserică să luăm binecuvântare de la Dumnezeu prin preoți.

– O altă binecuvântare o putem primi prin prinoase, pe care le ducem la biserică. La momentul sfințirii acestora auzim rugăciunea de sfințire a colivei: „…Însuți, întru tot bunule Împărate, și aceste semințe cu multe feluri de roade le binecuvintează (acum le binecuvintează cu mâna dreaptă) și sfințește pe cei ce vor gusta dintr-însele, căci acestea spre slava Ta și spre cinstirea sfântului (N) s-au pus înaintea Ta de robii Tăi, încă și spre pomenirea celor ce s-au săvârșit întru dreapta credință. Și dăruiește, Bunule, celor ce au înfrumusețat acestea și celor ce săvârșesc pomenirea, toate cererile cele către mântuire și desfătarea bunătăților Tale cele veșnice…”.

Dumnezeu îi sfințește pe cei ce vor gusta din ele, iar celor ce au pregătit acestea le dăruiește să guste din bunătățile cele veșnice pe care le-a pregătit însuși Dumnezeu în Împărăția Sa.

Aceste prinoase sfințite se pot mânca în orice vreme, chiar dacă am mâncat mai înainte, ele își vor păstra caracterul sfințitor. Fiind aduse din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele, ele se revarsă și se înmulțesc prin dragoste în casele noastre. Față de cele aduse pentru cei morți, Dumnezeu răsplătește îndoit, o dată, celor adormiți li se iartă din păcate, apoi, celor ce fac pomenirea li se iartă și lor din păcate pentru mila și nevoința făcută.

– Alt lucruri prin care putem primi binecuvântare sunt artosul sau pâinea cu vin, grâul și undelemnul de slujba Litiei, care îi vor sfinți pe cei ce vor gusta din ele. Această pâine binecuvântată este ca o pregustare a praznicului de a doua zi, pentru cei ce se împărtășesc. Cei care au mâncat din acestă pâine binecuvântată nu mai gustă mâncare sau băutură până ce nu se împărtășesc.

– Cea mai simplă formă de binecuvântare pe care o putem avea în toată vremea este rugăciunea:

Rugăciunea de dimineață, prin care primim binecuvântare pentru întreaga zi și vom fi păziți de toată reaua întâmplare și de ispitele vrăjmașului;

Rugăciunea de dinaintea mesei, Tatăl nostru, prin care binecuvântăm mâncarea. Putem spune că o gură de mâncare este un pas mai aproape de groapă dar, dacă avem rugăciune la masă, o gură de mâncare este un pas mai aproape de rai;

Rugăciunea de seară, prin care se binecuvântează noaptea ce vine și somnul spre odihnă. Îngeri de pace și bucurie ne păzesc pe timpul nopții de lucrarea tulburătoare a vrăjmașului. Trezindu-ne la miezul nopții cu rugăciunea Paraclisul Maicii Domnului, primim mângâiere și binecuvântare de la Însăși Împărăteasa Îngerilor, Mama noastră, Maica Domnului, care ne va ocroti ca pe niște prunci și ne va oferi din darurile Lui Dumnezeu, ca o mamă ce dăruiește ce e mai bun copiilor ei.

Așa petrecând în lumea aceasta și făcând milă cu săracii, fără să judecăm pe nimeni, ne apropiem de Dumnezeu și El ne va cuprinde.