Sfânta Cruce - semnul iubirii care învinge păcatul și moartea

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17

Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. Sfânta Evanghelie a Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci face o legătură între șarpele care a fost înălțat de către Moise în pustie și înălțarea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Se știe că în timp ce poporul evreu traversa pustia, mulți oameni mureau fiindcă erau atacați de șerpi veninoși. Atunci Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să înalțe un șarpe de aramă și oricine privea la șarpele de aramă, înălțat în pustie, se vindeca. Această vindecare a oamenilor care erau mușcați de șerpi era o preînchipuire a Crucii Mântuitorului Iisus Hristos. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu vedeți potrivirea chipului cu adevărul? Atunci evreii au scăpat de moarte, dar de o moarte temporală; acum credincioșii sunt scăpați de moartea veșnică. Atunci șarpele înălțat în aer vindeca mușcăturile șerpilor; Iisus vindecă rănile pe care le face dragonul duhovnicesc (diavolul). Acolo, cel ce privea cu ochii trupului era vindecat; aici cel ce vede cu ochii sufletului se ușurează de toate păcatele sale. Acolo spânzura un chip de aramă, care reprezenta un șarpe; aici trupul Domnului pe care l-a format Duhul Sfânt. Acolo, un șarpe mușca și un șarpe vindeca; aici moartea biruiește moartea și moartea dăruiește viață" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia 27, 2; trad. în limba română de diacon Gheorghe Băbuț, Ed. Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, p. 129)

În Antichitate, crucea era un instrument de tortură și de ocară pentru răufăcători. Dar Mântuitorul Iisus Hristos, primind a fi răstignit pe cruce din iubire pentru oameni și luând asupra Sa păcatele lumii, a transformat crucea din instrument de ocară și de tortură în simbol al iubirii de viață făcătoare. Prin moartea Sa, Hristos Domnul a biruit păcatul și moartea, iar prin Învierea Sa din morți a arătat slava Crucii ca fiind slavă a iubirii Sale jertfelnice, sfințitoare și de viață făcătoare. De aceea, cântăm noi în fiecare Duminică: „Iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea".

Crucea, semn de mântuire și de viață veșnică§

Transformarea morții lui Hristos în biruință a vieții veșnice înseamnă și transformarea Crucii din instrument de tortură sau de ocară în semn de mântuire și de viață veșnică. Evanghelia ne spune că „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (Ioan 3, 16).

Chiar Hristos Domnul spune că „n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea" (Ioan 3, 17). Așadar, vedem că Sfânta Cruce arată cât de mult a iubit Dumnezeu lumea. Sfânta Cruce este semnul iubirii nesfârșite și mai presus de înțelegere a lui Dumnezeu față de oameni, o iubire care respectă libertatea omului chiar și atunci când omul Îl respinge pe Dumnezeu sau nu Îl primește. Crucea Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură și de violență. De fapt, Hristos a fost răstignit pe cruce, ca urmare a invidiei, a urii și a violenței mai-marilor cărturarilor și fariseilor, care Îl invidiau și Îl urau pe Iisus tocmai pentru că mulțimile Îl iubeau pe El, credeau în El și Îl urmau mai mult decât pe ei.

La răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos au participat și păgânii, adică soldați romani, care ocupaseră Țara Sfântă și se aflau sub autoritatea procuratorului Ponțiu Pilat. Dar atât de mare a fost iubirea lui Dumnezeu arătată în Mântuitorul Iisus Hristos, încât El nu a răspuns la ură cu ură, la răutate cu răutate, la dispreț cu dispreț, ci S-a smerit pe Sine și a răbdat umilința și suferința până la moarte, și încă moartea pe cruce, destinată tâlharilor sau răufăcătorilor. Ca Dumnezeu atotputernic, Iisus Hristos putea oricând să nimicească pe vrăjmașii Săi, dar nu a răspuns la răutate cu răutate, ci a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!" (Luca 23, 34). Această putere a iubirii jertfelnice, care iartă în loc să se răzbune, care biruiește răul săvârșind binele, este iubirea smerită a lui Hristos.

Smerenia împreună cu răbdarea îndelungă a Mântuitorului Iisus Hristos, arătată pe Cruce, face din Sfânta Cruce armă nebiruită și semn de înfricoșare pentru demoni, întrucât aceștia nu se pot smeri. Smerenia și bunătatea lui Iisus îi înfricoșează pe demonii mândri și răi. În acest sens, spune Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, că Hristos Domnul a dezbrăcat (dezvăluit, demascat) puterile diavolești și le-a țintuit pe Cruce (cf. Coloseni 2, 14-15), adică demonii, care au îndemnat pe oamenii răi să Îl răstignească pe Hristos, au fost biruiți prin smerenia și răbdarea Mântuitorului Iisus Hristos, prin iubirea Sa jertfelnică și mai presus de înțelegere.

„Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (Ioan 3, 16). Iubirea aceasta a lui Dumnezeu, Care Îl trimite pe unicul Său Fiu într-o lume bolnavă de păcat, de ură și de răutate pentru a o vindeca de păcat și moarte, este iubire mântuitoare și făcătoare de viață. Întrucât Hristos Cel ce a murit pe cruce a fost fără de păcat, moartea ca plată a păcatului nu a putut să-L stăpânească, iar El, înviind din mormânt, a biruit cu moartea Sa puterea morții.

În noaptea de Paști, preotul înalță cu ambele mâini Sfânta Cruce în văzul tuturor, adaugă lumânarea de Înviere la ea și spune: „Hristos a Înviat!" I se răspunde: „Adevărat a Înviat!", deoarece Hristos Cel răstignit este Hristos Cel Înviat, Care și după moartea Sa poartă în trupul Său semnele Crucii, adică semnele cuielor din mâini și picioare, precum și semnul lăsat de lancea care L-a străpuns în coastă.

Crucea, întipărită veșnic în trupul lui Hristos§

Semnele Crucii rămân veșnic în trupul preaslăvit al Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Înviat și Înălțat la ceruri, pentru a ne arăta că ne-a iubit și ne iubește cu iubire veșnică smerită și milostivă. De aceea, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, ca cinstire a Sfintei Cruci, este preamărirea iubirii jertfelnice și smerite, singura iubire pe care Dumnezeu o prețuiește. El nu prețuiește iubirea posesivă și mândră, ci iubirea smerită, care deschide sufletul omului spre a iubi pe Dumnezeu și pe semeni.

Evanghelia de astăzi ne mai spune că „n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea" (Ioan 3, 17). Deci, Mântuitorul vine să mântuiască, nu să osândească lumea. El vine să cheme, să vindece pe cei bolnavi, să hrănească pe cei săraci, să călăuzească pe cei rătăciți, să ridice pe cei păcătoși și căzuți, vine să dăruiască oamenilor viața cea adevărată.

Sfânta Cruce - lumină și binecuvântare pentru viața creștină§

Crucea este lumină și binecuvântare pentru mântuire. Crucea este semnul credinței în iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu, iubire mai tare decât moartea. De aceea, noi vedem în semnul Crucii semnul mântuirii, ca unire a noastră cu Dumnezeu. Iar când spunem „Doamne, ajută-ne", „Doamne, mântuiește-ne", „Doamne, miluiește-ne", ne însemnăm cu Sfânta Cruce, deoarece ea este semnul iubirii Preasfintei Treimi pentru noi.

De aceea, și biserica lăcaș de închinare este construită în formă de cruce, iar pe turlele ei se află o cruce, care ne amintește de iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru noi.

Pretutindeni unde locuiesc creștinii adevărați întâlnim semnul Crucii§

Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu ca să Îl iubim pe Hristos Domnul mai mult, ori de câte ori vedem Sfânta Lui Cruce, pe biserică și în biserică, la margine de drum, pe morminte sau lângă o fântână, întrucât ne aducem aminte cât de mult ne iubește Dumnezeu și așteaptă răspunsul nostru la iubirea Lui.

Purtăm crucea cu lănțișor la gât de când suntem botezați, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, dimineața când ne trezim din somn, seara când ne culcăm, înainte de masă și după masă. Mamele fac semnul Sfintei Cruci peste pâinea care urmează să intre în cuptor, iar țăranii noștri sculptează semnul Sfintei Cruci pe poarta lor, ca să intre în curte sau în casă ca într-o biserică, ca într-un loc sfințit, prin rugăciune și fapte bune. Noi așezăm crucea la margine de drum sau la răscruce de drumuri, ca să ne aducem aminte de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața" (Ioan 14, 6).

Când vedem Sfânta Cruce lângă un izvor sau lângă o fântână sau pe acoperișul fântânii, ne aducem aminte de Hristos Cel ce a zis: „Apa pe care o voi da Eu se va face izvor de apă curgătoare spre viață veșnică" (cf. Ioan 4, 14). Această apă este harul lui Hristos prezent în om prin lucrarea Sfântului Duh. Sfânta Cruce stă de strajă și la mormintele celor adormiți în Domnul, pentru a ne aminti că rugăciunea noastră pentru ei este mai tare decât moartea. Noi iubim astfel pe cei dragi ai noștri trecuți la Domnul ori de câte ori îi pomenim în rugăciune ori săvârșim un parastas în amintirea lor, dăm de pomană săracilor în numele lor sau punem flori pe mormintele lor și le îngrijim mormintele lor. Crucea iubirii duhovnicești care este mai tare decât moartea și a bucuriei învierii stă de veghe pe mormintele celor dragi ai noștri, care au trecut la Domnul, întrucât noi așteptăm învierea morților și viața veșnică. Crucea de pe mormintele lor ne spune că ne vom întâlni cu ei în iubirea Preasfintei Treimi. Cine L-a iubit pe Dumnezeu în lumea aceasta Îl va iubi și în veșnicie, pentru că și Dumnezeu îl iubește veșnic.

Vedem, așadar, cât de prezentă este iubirea jertfelnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în viața creștină, prin semnul Sfintei Cruci. Aceasta ne îndreptățește și ne îndeamnă să cinstim cu multă evlavie Sfânta Cruce, să ne însemnăm adesea cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să ne ocrotească, să ne dăruiască sănătate, să ne ferească de primejdii, de accidente, de rătăciri, să ne scape de întâmplarea cea rea și să ne păzească de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Cunoscând că din Crucea lui Hristos vine bucuria Învierii, ne vom ruga mai mult în fața Sfintei Cruci, vom merge mai des la biserica din parohie sau mănăstire, deoarece biserica este purtătoare a luminii și harului Sfintei Cruci spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin!