Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) Luca 13, 10-17

„În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Atunci, mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul.” (Luca 13, 10-17)

Trăim într-o lume cuprinsă de boală. Alături de infirmitate trupească, există mult beteșug spiritual. Omul e încovoiat sufletește, înțepenit, având și mintea amorțită. În stări adânci de neputință, mărturisește că se simte legat de mâini și de picioare. Metafora aceasta e foarte potrivită, ea exprimând o realitate profundă: încătușarea pe care o persoană o simte este un fapt cât se poate de real.

Cum am ajuns în situația aceasta? De ce ne simțim atât de gârboviți? Ce s-a întâmplat? Când am început să coborâm cu viața? Cine ne va ajuta, să ne îndrepte? Unde? Cum?

Astăzi, la jumătatea Postului Nașterii Domnului, Biserica prezintă o pericopă evanghelică ce ne întărește în credința că orice neputință poate fi dezlegată cu adevărat.

Ne îndreptăm atenția asupra Evangheliei din Duminica a 27-a după Rusalii. Urmărim cum a fost tămăduită femeia gârbovă.

Gârbovirea§

Iisus învăța într-o sinagogă, iar între oamenii adunați să asculte se afla „o femeie care avea un duh de neputință și care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum”. Asculta și ea cuvintele Domnului, când deodată Iisus o cheamă la El și îi spune: „Ești dezlegată de neputința ta!”. Sfântul Evanghelist Luca relatează că după ce mai-marele sinagogii s-a manifestat nervos față de minunea săvârșită în acea zi de sâmbătă, Domnul Hristos răspunde: „Această fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta?”.

În poporul nostru, când cineva duce o suferință îndelungată, persoanele apropiate își exprimă tristețea spunând că „parcă l-a uitat Dumnezeu pe omul acesta”. Însuși omul suferind are ispita aceasta, de a se simți uitat, părăsit de Părintele ceresc. Iată că Dumnezeu cunoaște toată durerea omului. Iisus Hristos știa în detaliu că acea pe care a chemat-o să o vindece suferea de optsprezece ani și, mai ales, știa cauza dramei ei - o legătură a Satanei. Întrebarea „de ce?” stă mereu pe buzele omului bolnav, care se frământă foarte mult să înțeleagă de ce el suferă. Durerea este sporită de multe alte gânduri și întrebări. La greutatea bolii se adaugă multă nedumerire pe care însă o poate desluși Cel ce mereu este la curent cu viața noastră - Domnul Hristos!

Femeia gârbovă era deci bolnavă trupește încât nu se putea ridica. Totodată, era infirmă sufletește - având un duh de neputință. Ajunsese în starea aceasta printr-o legătură a satanei. Părinții Bisericii evidențiază mereu cât de grav e să păcătuiești, atenționând că pe măsură ce înaintăm în patimi, diavolul începe să aibă tot mai multă stăpânire asupra noastră. Patima este păcatul care ne stăpânește. Devenind robi ai unui păcat, așa predăm controlul diavolului, cel care urăște viața noastră și caută cu orice chip să o distrugă pentru veșnicie. În același timp cu înaintarea în păcat se îmbolnăvește sufletul nostru și începem a trăi o stare de gârbovire, de înțepenire. Devenim bolnavi sufletește. Urmează adesea un lung drum de recuperare.

Vindecarea, întoarcerea de la cele rele, „redresarea omului trebuie să înceapă cu credința”. Așa învață în mod deosebit Sfântul Dumitru Stăniloae în lucrarea sa Asceza și Mistica Bisericii Ortodoxe. Deși nu se relatează explicit, totuși înțelegem ce a făcut femeia gârbovă pentru vindecarea ei. A rămas credincioasă! Orice s-a întâmplat regretabil în viața ei, la optsprezece ani de la acel eveniment ea se afla la templu. Căuta mântuirea. Probabil nu se mai gândea la vindecarea trupească, dar era acolo pentru sufletul ei. Nu Îi cere lui Iisus să o slobozească de boală - își asumase totul. Adesea, când oamenii cunosc foarte bine cauza suferinței lor, când știu că au greșit mult, ei nu mai cârtesc. Se opresc de la rele și dobândesc sănătatea sufletului. Alături de credința femeii gârbove ne impresionează un alt lucru: odată vindecată, ea slăvește pe Dumnezeu. Aceasta e prima ei reacție. Unii oameni, când se izbăvesc de suferințe îndelungate, își mărturisesc necredința, uimirea: „Nu mai credeam niciodată că se poate”. Primul gând îl dezvăluie mereu pe omul lăuntric. Așa suntem, primul gând ne reprezintă. Deși în exterior era încovoiată de boală, în interior femeia avea acum sufletul sănătos. Ea mulțumește lui Dumnezeu. Gratitudinea e semn de sănătate sufletească. Asistând mereu bolnavii, Părinții Bisericii au realizat că de multe ori Dumnezeu întârzie vindecarea trupească, până omul devine sănătos mai întâi sufletește. Așa încât boala să fie de folos. Cei optsprezece ani de boală nu fuseseră o uitare din partea Domnului, ci o așteptare. Totul era o taină și nu o uitare. În această vreme, femeia gârbovă se tămăduise sufletește. A primit acum și vindecarea trupului.

Hristos ne învață pastorația omului gârbovit§

Evanghelia din această duminică e folositoare pentru fiecare credincios, dar mai ales pentru cei care îndrumă suflete pe calea mântuirii. Noi, slujitorii mici și modești de astăzi, învățăm să nu greșim ca mai-marele sinagogii de atunci. E foarte dureroasă imaginea mai-marelui, care s-a arătat mic cu sufletul; păstorului care nu putea să se bucure pentru vindecarea oii sale. E dramatic cum slujitorul nu L-a recunoscut pe Cel căruia îi slujea.

Cei care suntem păstori de suflete trebuie să urmăm în lucrare Păstorului cel Bun. Iisus Hristos ne învață pastorația oamenilor gârboviți de păcate și bolnavi cu trupul. Studiind atent minunea, citim că „Iisus, văzând-o, a chemat-o”. Astfel, înțelegem că nu trebuie să așteptăm ca bolnavul să ne solicite ajutorul și rugăciunea, ci noi să avem inițiativa de a ne întâlni cu cel ce suferă. Faptul că „Și-a pus mâinile asupra ei” a făcut așa încât trupul ei „îndată s-a îndreptat”. Noi, ca oameni, suntem lipsiți de putere, dar ca preoți avem forța gestului binecuvântării. Nu de puține ori, oamenii mărturisesc faptul că după ce preotul le-a binecuvântat creștetul au simțit o ușurare, o putere. Acestea vin de la Hristos, Cel ce lucrează prin preoții Săi. Învățăm, deci, să căutăm noi pe bolnavi și să îi binecuvântăm.

Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi spune femeii: „Ești dezlegată de neputința ta”, acest lucru nu e o simplă vorbă, ci o realitate de luat în seamă. Răspunzând mai-marelui sinagogii, Iisus menționează că pe femeia vindecată „a legat-o Satana”. Înțelegem, așadar, că starea de gârbovire în care se găsește cineva nu e o simplă trăire psihologică ce trebuie tratată doar prin dialog, sfat și remontare mentală. E vorba de o adevărată încătușare. O legătură spirituală ce are nevoie de dezlegare dumnezeiască. Din acest motiv, Biserica a alcătuit pentru preoți rugăciuni specifice. Mai mult, s-a instituit și statornicit în Biserica Ortodoxă Taina Spovedaniei. Totul, pentru a înfăptui lucrarea Mântuitorului mai departe - „oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18, 18). Așa cum Iisus „și-a pus mâinile asupra” femeii gârbove, la fel fac preoții pentru toți cei bolnavi spiritual: îi spovedesc și le dăruiesc dezlegare de la Domnul Hristos.

Minunea tămăduirii interioare se poate repeta cu oricine§

Tămăduirea femeii gârbove, după optsprezece ani de boală, este un început de speranță pentru toți cei care se simt aplecați, gârboviți, bolnavi sufletește. Starea apăsătoare în care ne aflăm uneori în viață este rezultatul păcatului, îndepărtării de Dumnezeu. Așa cum femeia gârbovă nu putea să stea dreaptă, să privească înainte, la fel și pentru noi, se întâmplă să nu mai avem puterea de a ridica fruntea sus și a merge înainte. Când ne simțim gârboviți spiritual, când vedem că ni s-a împotmolit viața, trebuie să ne întoarcem spre Cel ce ne-a dăruit sufletul și îl poate vindeca. Avem nevoie de Dezlegarea Sa! Minunea vindecării interioare Iisus Hristos o poate repeta cu oricine.