Una din multele icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului este și cea de la Schitul românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos.
Această Sfântă Icoană are o istorie minunată ce se reflectă atât în felul în care a fost zugrăvită cât și în multele minuni pe care Maica Domnului le-a făcut cu cei care s-au rugat către dânsa.
Zugrăvirea Sfintei Icoane este strâns legată de începutul construirii Schitului Prodromul (1852-1866) întrucât ctitorii acestui ansamblu monahal, ieroschimonahii Nifon și Nectarie au dorit ca ctitoria lor să fie binecuvântată de prezența unei icoane mai deosebite a Maicii Domnului.
Așa se face că în anul 1863 cei doi au venit în țară și după mai multe căutări au găsit un bătrân pictor, pe Iordache Nicolau care s-a angajat să picteze Icoana Preasfintei Fecioare în Mânăstirea Bucium din Iași.
Cât timp a durat zugrăvirea Sfintei Icoane, bătrânul iconar s-a supus unui canon cerut de cei doi ieroschimonahi și anume: să citească zilnic Acatistul Maicii Domnului înainte de începerea lucrului; să țină post negru cu o singură masă pe zi, la sfârșitul lucrului; să se spovedească și să se împărtășească cu Preacuratele Taine; să se înfrâneze de la mânie și de la păcate trupești. Bătrânul iconar s-a învoit și s-a apucat de lucru.
Într-un document păstrat în biblioteca mânăstirii și datat 29 iunie 1863, acesta scria: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orașul Iași, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăși mâna mea, și în vremea lucrului a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: După ce am terminat veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fața Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Hristos; iar după ce am dat gata mâna întâia și a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieșit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. Și așa, făcându-se seară, m-am culcat mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea, dar socotind că a doua zi sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; și când m-am dus să mă apuc de lucru, O! preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desăvârșit, precum se vede. Eu văzând această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși greșeală am făcut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.”
Ca o întărire și o adeverire a acestei minuni este și faptul că Icoana a fost supusă unor cercetări fiind studiată la microscop și pe chipul Mântuitorului Iisus Hristos și al Preacuratei Sale Maici nu se văd urme de pensulă!
Un fapt minunat legat de prezența unei copii a acestei Sfinte Icoane în biserica Parohiei Parcul Călărași este următorul:
În luna martie 2014 Părintele Iulian Ignat co-slujitor la această parohie a fost în pelerinaj la Sfântul Munte Athos. La plecare l-am rugat să caute o Icoană a Maicii Domnului Prodromița, de dimensiuni mai mari pe care să o așezăm în biserica parohiei. La întoarcerea părintelui am aflat cu mâhnire că nu a găsit sfânta icoană. În schimb a adus alte icoane cu chipul Maicii Domnului pe care le-a dat la înrămat pentru a ni le dărui nouă preoților împreună slujitori.
În pachetul pe care l-a primit de la atelierul unde au fost înrămate, alături de celelalte icoane a mai apărut una - cea a Maicii Domnului Prodromița.Părintele l-a sunat pe cel care a înrămat icoanele mulțumindu-i pentru icoană, dar acela nu știa nimic spunând că de fapt și el își dorește o astfel de icoană.
Astfel că în ziua de sâmbătă 14 iunie 2014 în biserica parohiei noastre a fost adusă Icoana Maicii Domnului Prodromița căreia I s-a făcut slujba de sfințire după rânduială.
A doua zi 15 iunie, Duminica Tuturor Sfinților, după săvârșirea Sfintei Liturghii am făcut Slujba sfințirii temeliei noului Așezământ Social-Cultural ce se construiește în curtea bisericii. Am înțeles atunci că Maica Domnului a dorit să binecuvinteze aceste lucrări și de aceea a venit în biserica noastră la acest moment.
În seara zilei de 20 noiembrie 2014, înainte de începerea Vecerniei Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Sfânta Icoană a fost așezată în iconostasul sculptat în lemn de nuc făcut prin contribuția credincioșilor și a fost pusă la închinare în Sfânta Biserică așa după cum se vede și astăzi.
Acest fapt minunat îl mărturisesc cu toată tăria mulțumindu-I Maicii Domnului pentru darurile revărsate asupra noastră!
Comentarii