Cu experiența acumulată la Huși, părintele Constantin Sârbu accepta, în 1938, numirea pe noul post parohial Parcul Călărași-Bariera Vergului din București. Parohia era formată dintr-un cartier muncitoresc și sărac de la marginea Bucureștilor, acolo unde, după 1925, medicul Victor Gomoiu ridicase așezămintele spitalicești „Principesa Elena“.

În lipsa unui lăcaș de rugăciune, părintele Sârbu primea o încăpere în aceste așezăminte pentru amenajarea unei capele. Însă, nevoile spirituale erau mult mai mari, iar sufletele date în păstorire căutau înțelegere și mângâiere.

Atunci, părintele nostru se gândi că este nevoie și de un spital al sufletului, pe lângă cel al trupului. Cu mari eforturi și sprijin de la patriarhul Nicodim, în 1943 punea început de temelie la o mare biserică, la care și-au adus contribuția și mai marii țării.

Aveau în gând să facă o parohie model, cu cantină pentru săraci, cu orfelinat, cu sală de evanghelizare și proiecțiuni cinematografice cu subiecte religioase, unde să se învețe credința. Era un ideal creștin după modelul sfinților Părinți.

Au venit însă comuniștii la putere, iar părintelui nu i s-a mai permis nimic, fiind chiar aruncat în temniță.