Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

„În vremea aceea Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat și, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc și lăsați în jos mrejele voastre ca să pescuiți. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Și, făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele.

 De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor pești. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.” (Luca 5, 1-11)

Pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii din această duminică de toamnă ne relatează una dintre minunile săvârșite de Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Luca ne istorisește că întâmplarea s-a petrecut pe malul lacului Ghenizaret, cunoscut și cu denumirea de Marea Galileei sau Marea Tiberiadei. Aici, Mântuitorul, după ce a predicat mulțimii adunate, i-a cerut pescarului Simon Petru să iasă cu barca pe mare și să arunce mrejele pentru a pescui. La solicitarea clară a Domnului Iisus Hristos, Simon a răspuns ezitând, spunând că, deși s-au trudit întreaga noapte - timpul cel mai prielnic de pescuit, totuși nu au reușit să prindă pește. S-a conformat, însă, cerinței Mântuitorului și a aruncat mrejele. Este foarte interesant că, în limba ebraică, numele Simon înseamnă „a auzi, a asculta”.

Ascultând de Mântuitorul și aruncând mrejele, Simon și cei care îl însoțeau au prins „mulțime mare de pește”, încât, ne spune Evanghelia, „li se rupeau mrejele”. Din acest motiv au cerut sprijinul celor din corabia cealaltă. Atât de mult pește au prins, încât ambele corăbii „erau gata să se afunde”. Întâmplarea minunată i-a înspăimântat atât de mult pe cei prezenți, încât Simon Petru a îngenuncheat înaintea Mântuitorului și I-a mărturisit că este păcătos, cerându-I, smerit, „să iasă de la el”. Cu o blândețe și un calm deosebit, Hristos i-a cerut să nu se teamă, după care i-a spus că „de acum înainte va fi pescar de oameni”.

Finalul pericopei este cât se poate de tranșant. Aflăm de la evanghelist că pescarii au tras corăbiile la țărm, dar ei nu au săltat de bucurie pentru peștele prins, ci „au lăsat totul și au mers după El”. De asemenea, Evanghelia amintește, pe lângă Simon Petru, și de Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, care făceau parte din ceata de pescari.

În tradiția Bisericii, această minune relatată de Evanghelistul Luca poartă și denumirea de „Pescuirea minunată”, motiv pentru care duminica în care se citește această pericopă evanghelică este numită și Duminica Pescuirii minunate.

Este important de precizat că, în același loc, pe Marea Tiberiadei, Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa din morți, S-a arătat Apostolilor Săi și le-a cerut, din nou, să arunce mrejele pentru a prinde pește. În ultimul capitol al Evangheliei după Ioan (Ioan 21, 1-14) ni se relatează că Apostolii erau adunați pe țărmul mării. Inițial nu L-au recunoscut pe Mântuitorul înviat. Abia după ce au aruncat mrejele și „nu mai puteau să le tragă de mulțimea peștilor” au înțeles că Cel care le-a cerut să pescuiască era Însuși Hristos, Domnul.

Chemarea adresată oamenilor§

Pescuirea minunată despre care amintește pericopa evanghelică de astăzi ne înfățișează simbolic chemarea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor. Deși pare un simplu episod din viața de zi cu zi a unor pescari, observăm cât de importante și esențiale au fost ascultarea și încrederea lui Simon Petru. Credința în Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil. Pescar de meserie, Petru putea să-și folosească experiența și rațiunea pentru a argumenta că un nou efort de a prinde pește nu-și mai are rostul, mai ales că, în noaptea anterioară, strădaniile fuseseră în zadar. Totuși, în pofida eșecului, ascultă de porunca Domnului, iar minunea se întâmplă!

Ascultarea lui devine, astfel, pildă pentru fiecare dintre noi. În multe împrejurări din viața noastră ne confruntăm cu situații în care pare inutil să mai încercăm. Ne simțim adesea dezamăgiți, lipsiți de speranță. Însă încrederea în cuvântul lui Hristos și ascultarea de El pot schimba lucrurile într-un mod neașteptat, care depășește înțelegerea noastră. Pescuirea minunată ne arată încă o dată că la Dumnezeu toate sunt cu putință. Printr-un simplu cuvânt, Mântuitorul face ca ceva ce părea imposibil de realizat să devină un succes copleșitor, arătând că „unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii”.

De asemenea, din întâmplarea Pescuirii minunate învățăm cât de importantă este smerenia. Ea însoțește sau ar trebui să însoțească întotdeauna credința. Văzând cantitatea mare de pești, Simon Petru a căzut în genunchi înaintea lui Hristos și I-a spus: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!”. Atitudinea lui este expresia directă a conștientizării propriei nevrednicii. În fața sfințeniei și a puterii lui Hristos, Petru înțelege cât de nevrednic și păcătos este. Smerenia lui profundă este, de asemenea, pilduitoare. De la el învățăm că întâlnirea cu Dumnezeu, în special în rugăciune, dar și în alte împrejurări ale vieții, ne cheamă la smerenie. În viața Bisericii și a credincioșilor ei, smerenia nu este un mijloc de umilință sau de deznădejde, ci o cale prin care ne deschidem sufletul către mila și iubirea lui Dumnezeu. Recunoscându-ne păcatele și pocăindu-ne pentru ele, adică manifestând părere de rău pentru săvârșirea lor, dobândim iertare de la Dumnezeu, Care ne primește cu brațele deschise și ne transformă așa cum l-a transformat pe Simon Petru din pescar de pești în pescar de oameni.

Este interesant de observat răspunsul și, totodată, chemarea pe care Mântuitorul le-a adresat lui Petru: „Nu te teme, de acum vei fi pescar de oameni”. Observăm că Hristos săvârșește minunea, dar, în egală măsură, El dă un sens nou vieții lui Simon Petru. Îi cheamă pe acesta și pe cei dimpreună cu dânsul, pe Iacov și pe Ioan, la o misiune mult mai mare decât simpla pescuire, și anume aceea de a fi pescari de oameni, de a-i aduce pe oameni la Dumnezeu.

Suntem chemați să predicăm§

Suntem tentați să credem că această chemare i-a avut ca destinatari doar pe cei care au fost martori ai minunii, însă invitația „de a fi pescari de oameni” este adresată fiecăruia dintre noi. Fiecare credincios este chemat să fie un „pescar de oameni”, adică să răspândească vestea cea bună a Evangheliei. Nu toți suntem chemați să predicăm în sensul formal al cuvântului, dar toți putem realiza această mărturisire prin viața noastră, prin faptele noastre bune și prin iubirea față de aproapele. Suntem pescari de oameni în măsura în care viața noastră devine o mărturie a prezenței și a lucrării minunate a lui Dumnezeu în lume.

Nu în ultimul rând, pericopa evanghelică citită astăzi ne arată și faptul că, pentru a răspunde chemării lui Dumnezeu, sunt necesare o asumare și o schimbare din partea noastră. După pescuirea minunată, ucenicii „au lăsat toate și I-au urmat Mântuitorului”. Această decizie simbolizează renunțarea la lumea materială și la atașamentul de cele pământești pentru a-L urma pe Hristos. Nu trebuie să privim această renunțare ca pe o pierdere, pentru că Dumnezeu ne răsplătește cu toate binefacerile Sale, oferindu-ne pacea și bucuria de a fi în comuniune cu El. Ce poate fi mai folositor decât mântuirea și dobândirea Împărăției cerurilor?

De aceea, în Duminica Pescuirii minunate suntem chemați, precum odinioară Apostolii, să urmăm cu credință Mântuitorului, să ne smerim ca Simon Petru și să mărturisim prin faptele noastre bune dragostea lui Dumnezeu față de oameni. Doar în acest mod vom deveni părtași minunilor în viața noastră, bucurându-ne de rodul bogat al ascultării și al credinței noastre în Hristos.