Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

„În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulți din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Hristos. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminția lui David și din cetatea Betleem, de unde era David? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei și la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. Și s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăși a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 7, 37-53; 8, 12)

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Și Sfântul Ioan Evanghelistul a adăugat: „Aceasta a zis-o despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce cred în El” (Ioan, cap. 7). Când Domnul rostea acele cuvinte, Duhul Sfânt nu se pogorâse încă, fiindcă Mântuitorul nu fusese preaslăvit, prin Înviere. Însă după aceasta, le-a zis ucenicilor: „Veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi și Îmi veți fi Mie martori” (Fapte 1, 8).

Ziua Duhului!§

„Veniți să ne bucurăm de Domnul!” (Psalmul 94, 1) ca niște cântăreți ai Duhului, îndemnați de David, corifeul cântării acesteia duhovnicești, în zi de mare praznic al Cincizecimii, făcând cu plectrul Duhului să răsune în corzile sale muzica Înțelepciunii. „Căci după ce Fiul Cel Unul-Născut s-a descoperit prin Evanghelie celor ce erau pregătiți prin Lege, acum s-a apropiat de noi hrana desăvârșită a firii noastre, Duhul Cel Sfânt, întru care este viața.” Acesta este înțelesul praznicului de astăzi (Sfântul Grigorie al Nissei).

Să sărbătorim și noi, cum Îi place Duhului. Să sărbătorim duhovnicește, adunând în suflet comoară din cele statornice și care se păstrează. Și evreii cinsteau, în felul lor, ziua Cincizecimii. Creștinii o cinstesc însă pentru rațiuni mai duhovnicești. Căci astăzi sărbătorim venirea Duhului și împlinirea nădejdii noastre. Cele trupești, ale venirii lui Hristos, se sfârșesc și acum încep lucrările Duhului. El ne face pe noi vestitori cutezători ai sărbătorii, ne sfințește limba și ne dă răsplată pentru propovăduirea Evangheliei. De aceea, să primim îndemnul Sfântului Grigorie Teologul: „Cinstește ziua Duhului!”. Dar a grăi despre cele ale Duhului nu este la îndemâna oricui, ci numai a omului care a primit putere și înțelepciune de la Duhul Însuși. Căci, asemenea vântului, Duhul „suflă unde voiește și peste cel care voiește și în măsura în care voiește”.

Duhul a fost mereu ziditor al renașterii noastre duhovnicești§

La început, Duhul lucra în puterile îngerești și cerești, de la Care acestea își luau desăvârșirea și strălucirea. Psalmistul exclama: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmul 32, 6). Duhul le-a înnoit pe cele stricate și le-a păstrat neschimbate pe cele statornice.

Duhul a participat la crearea omului. Când omul a căzut în păcat, nu l-a părăsit cu totul. A lucrat prin profeți și a călăuzit neamul omenesc în miile de ani de rătăcire prin noaptea păcatului, imprimându-le cunoașterea în partea conducătoare a sufletului lor. Mai apoi, la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, venind la repejunile Iordanului, s-a pogorât peste Domnul în chip de porumbel. Și Duhul a rămas în firea Sa omenească, pentru ca să-L dobândim și noi într-Însul.

Venirea Duhului a fost vestită de profeți: „Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul” (Ioil 3, 1). Iar Apostolul Petru le-a reamintit aceste cuvinte și multe altele celor prezenți în ziua Pogorârii Lui. Acum Duhul nu a mai fost de față prin lucrare, ci mai limpede, mai desăvârșit, prin substanță. „Căci se cuvenea ca, de vreme ce Fiul a trăit în trup printre noi, și Duhul să se manifeste trupește între noi.” Și în timp ce Hristos s-a înălțat la ceruri, Duhul s-a pogorât la noi, „venind ca Domn”, ca să nu ne lipsească nouă Mângâietorul (Sfântul Grigorie Teologul). Și a clădit din vameși, câștigându-i pentru învățătură, negustori de suflete. Iar pe prigonitorii înfocați i-a dobândit pentru credință.

Toți cei care cugetă la cele de sus primesc împărtășirea Sfântului Duh§

După Înălțarea Domnului, spun Faptele Apostolilor, ucenicii s-au întors de la Muntele Măslinilor la Ierusalim și „s-au suit în încăperea de sus”, unde se adunau de obicei. Căci nici nu este cu putință să se facă cineva părtaș al Duhului Sfânt, „decât dacă va locui în încăperea de sus a vieții de aici”. Și „într-un cuget stăruiau în rugăciune”. Iar în ziua Cincizecimii, la ceasul al treilea, Duhul a împrăștiat prin suflarea aceea puterile spirituale ale răutății din văzduh, iar pe cei adunați acolo i-a umplut de putere dumnezeiască (Sfântul Grigorie Teologul). Pe când „erau toți împreună la un loc” (2, 1) a venit peste ei harul cel de sus, fără de veste. „S-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt”, umplând toată casa unde ei ședeau, și „li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc”, care au stat „pe fiecare dintre ei” (2, 2-3). „Ca de foc” și „ca de suflare”, fiindcă lucrările Duhului nu sunt asemănătoare celor pe care noi le percepem cu simțurile. Mai înainte, la Iordan, Sfântul Ioan Botezătorul a văzut Duhul pogorându-se „ca un porumbel” peste Hristos. În chip de limbi de foc, ca să ne arate că Duhul Sfânt este de aceeași ființă cu Dumnezeu Cuvântul. Fiindcă nimic nu este mai propriu limbii decât cuvântul (Sfântul Ioan Gură de Aur). „În limbi”, pentru înrudirea Duhului cu Cuvântul, și „de foc”, din pricina curățirii, fiindcă cuvântul cunoaște și un foc curățitor sau poate și din pricina substanței Lui, căci Dumnezeu este foc ce luminează și arde și mistuie răutatea (Sfântul Grigorie Teologul).

Limbile de foc au șezut pe fiecare dintre apostoli. Și „au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (2, 3-4). Și chiar dacă limbile de foc erau împărțite, ele „veneau dintr-o rădăcină”, adică din Duhul Sfânt, fiind rod al lucrării Mângâietorului. Fiecare dintre cei prezenți îi auzea pe apostoli „vorbind în limba sa”, „precum le dădea lor Duhul a grăi” (2, 4), adică în dialectul înțeles de fiecare dintre cei prezenți. Și se minunau, limba apostolilor fiind mișcată de puterea Duhului, care lucra prin ei. Aceștia au primit limbile de foc „împărțite”, fiindcă peste ei a venit harul nu în deplinătatea lui, nici necontenit, ci în parte. Numai Fiul lui Dumnezeu întrupat nu a luat Duhul în parte de la Tatăl, ci a avut „întreagă, deplină, dumnezeiasca putere” (Sfântul Grigorie Palama).

Sfântul Duh era întotdeauna, este și va fi§

Duhul este fără început, fără sfârșit, pururi împreună numărat cu Tatăl și cu Fiul. Căci nu se cuvine să fie lipsit Tatăl de Fiul și nici Fiul de Duhul. Toate câte le are Tatăl sunt și ale Fiului, afară de nenaștere și toate câte le are Fiul sunt și ale Duhului, afară de naștere. Duhul era întotdeauna sfințitor, nu sfințit de alții, îndumnezeitor, nu îndumnezeit de alții. Duhul este nevăzut, nemărginit, neschimbat. Este liber și ne face și pe noi liberi. Este de viață făcător, lumină și de lumină dătător, bunătate în Sine și izvor al bunătății. Este Duhul înfierii, al adevărului, al înțelepciunii, al înțelegerii, al cunoașterii (Sfântul Grigorie Teologul).

Va rămâne mai întâi cu cei vrednici de viața trecătoare, iar mai pe urmă cu cei învredniciți de viața de dincolo, „în cazul că Îl vom păstra întreg prin viața noastră virtuoasă de aici”. Multe sunt lucrările Sale. El i-a făcut pe pescarii de odinioară să fie vestitori cutezători ai Evangheliei. Ne dă și nouă aripi în zborul duhovnicesc și ne încălzește inimile cu flacăra iubirii, făcând din Biserică împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Însă Duhul blândeții „se aprinde față de cei care păcătuiesc” (Sfântul Grigorie Teologul).

„Prin Sfântul Duh tot sufletul viază.” Precum primăvara trimite Dumnezeu pe Duhul Său să reînvie natura, tot la fel trimite Duhul flacăra în suflete, plinind cu darurile Sale lipsurile noastre, sfințindu-ne viața și îndumnezeindu-ne mintea, chemându-ne la libertate, urcându-ne la înfiere și împodobind Biserica Sa (Sfântul Ioan Gură de Aur).